Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a criticat dur într-o intervenție pentru emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat, atitudinea președintelui Klaus Iohannis la adresa profesorilor în contextul grevei. Eugen Tomac susține că Guvernul Ciucă încearcă să pună pumnul în gură profesorilor prin Ordonanța de Urgență care nu pune în practică ceea ce cadrele didactice au cerut:
„Se pare că, după tonul pe care l-a folosit președintele pe principiul v-am dat ceva ce mai vreți, cam asta e logica după care funcționează, pentru că este inacceptabil să nu ții cont de niște reguli minime care definesc democrația. Problema de fond este alta, că îi subestimează pe oameni, îi confundă cu liderii sindicali care nu au autoritatea necesară pentru a spulbera totul.
Te duci la negocieri cu oameni care pur și simplu te disprețuiesc, asta s-a întâmplat până la urmă după câteva zile de protest fără precedent în învățământ. Las la o parte că președintele a uitat de unde a plecat și că toată această poveste cu România educată a fost doar o spoială, nimic de substanță.
Din acest punct de vedere, își permit să aibă această abordare sfidătoare care se va întoarce împotriva lor, sunt absolut convins, însă mă tem că această șmecherie aplicată de Guvern va da roade. Pe asta mizează, am dat această Ordonanță, punem pumnul în gură și încercăm să polarizăm societatea pe principiul acești oameni nu acceptă cât poate da statul pe care noi îl reprezentăm, încearcă să sacrifice destinele tinerilor. Tot acest joc politic este extrem de periculos, arată lipsa de substanță, lipsa de viziune, lipsa de asumare”.