Eugen Tomac: PMP este al lui Traian Băsescu. Un partid care respectă justiția

Eugen Tomac: PMP este al lui Traian Băsescu. Un partid care respectă justiția
Foto: eugentomac.ro

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, la conferința județeană de alegeri a organizației din Maramureș, că fostul șef al statului Traian Băsescu este principalul fondator al partidului.

„Nu mă așteptam ca într-un an să avem peste 60.000 de membri. (…) Da, PMP este partidul președintelui Traian Băsescu și el rămâne partenerul nostru de acum încolo pentru că Mișcarea Populară, Fundația Mișcarea Populară, cea care a generat ulterior partidul, sunt proiecte susținute și inițiate de președintele Traian Băsescu. Imaginați-vă ce ar fi fost România dacă în ultimii zece ani la Palatul Cotroceni n-ar fi fost Traian Băsescu!”, a spus Eugen Tomac, citat de Agerpres,

Președintele PMP a recunoscut că partidul trece printr-un moment dificil odată cu arestarea Elenei Udrea. El a mai spus că o serie de foști miniștri care au făcut carieră profesională datorită fostului președinte nu mai par interesați de politică.

„Eu cred că oamenii de dreapta care cred cu tărie în valorile pe care Traian Băsescu le-a promovat în ultimii zece ani se vor regăsi acest partid, un partid care respectă justiția și care nu trebuie să fugă de ea, să-și pună mir în cap, un partid care crede că clasa de mijloc trebuie respectată și încurajată, un partid care crede că România poate renaște doar prin implicarea românilor. (…) Astăzi sunt foarte mulți miniștri, foști prim-miniștri, foști oameni care au beneficiat de suportul președintelui Traian Băsescu care și-au făcut o carieră politică cu sprijinul președintelui Traian Băsescu și astăzi se prefac că nu cunosc cât de greu a fost atunci când au muncit cot la cot cu Traian Băsescu pentru binele României, pentru a schimba fața acestei țări”, a afirmat Eugen Tomac

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)