Eugen Tomac: Notificarea trimisă de AEP este nedreaptă și n-are nicio logică. Nu există nicio decizie a instanței care să spună că PMP nu are dreptul să beneficieze de acest sprijin justificat (VIDEO)

Publicat: 05 07. 2023, 19:39
Actualizat: 05 07. 2023, 20:20
Foto: Facebook @ Eugen Tomac

Eugen Tomac, eurodeputat și lider PMP, a comentat decizia AEP de a suspenda subvenția către PMP, miercuri, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și s-a arătat de părere că suspendarea este „nedreaptă” și „n-are nicio logică”.

Eugen Tomac, pe B1 TV: Sunt președintele ales de către Congresul PMP în fruntea acestui partid

Întrebat despre decizia AEP, liderul PMP a explicat: „Nu există două partide. Există un singur partid, Partidul Mișcarea Populară (…). Reprezint un număr important de cetățeni români în Parlamentul European, sunt președintele ales de către Congresul Partidului Mișcarea Populară în fruntea acestui partid și evident că doar membrii Partidului Mișcarea Populară pot decide cine îi reprezintă. Acesta este un aspect”.

„Situația este foarte simplă. PMP a avut un congres anul trecut unde majoritatea membrilor, în proporție de 99% aceiași membri ai PMP care l-au ales pe domnul Diaconescu în fruntea partidului nostru, au votat o altă conducere (…). Partidul există. În registrul partidelor politice este prezentat tot consiliul de conducere al Partidului Mișcarea Populară. A fost înlocuit doar președintele”, a adăugat Eugen Tomac.

„Eu mi-am dat demisia din fruntea partidului după alegerile parlamentare din 2020. Din decembrie 2020, în registrul partidelor politice, până în octombrie 2021, am figurat ca președinte al PMP în condițiile în care eu nu mai dețineam această funcție, ci ea era deținută de domnul Diaconescu, ceea ce nu înseamnă că partidul nu a avut activitate sau că eu reprezentam partidul legal în relația cu terți. Mai mult decât atât, noi am avut congresul anul trecut, în februarie”, a continuat el.

„Ce nu înțelegem noi este următorul lucru – de ce din februarie până în iulie, anul acesta, relația între Partidul Mișcarea Populară și instituția Autoritatea Electorală Permanentă a funcționat perfect, fără niciun fel de dificultate, și dintr-o dată ne-am trezit cu această notificare nedreaptă și care n-are nicio logică din punctul nostru de vedere atât timp cât noi existăm? Nu există nicio decizie a instanței care să spună că noi nu aveam dreptul să beneficiem de acest sprijin justificat”, a mai spus liderul PMP.