Eugen Tomac, la depunerea semnăturilor pentru alegerile parlamentare alături de Forța Dreptei: Suntem singura forță politică de opoziție curajoasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu PSD, dar și cu anexele lor (VIDEO)

Eugen Tomac, la depunerea semnăturilor pentru alegerile parlamentare alături de Forța Dreptei: Suntem singura forță politică de opoziție curajoasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu PSD, dar și cu anexele lor (VIDEO)
Foto: Facebook / Eugen Tomac

Forța Dreptei a depus, luni, la Biroul Electoral Central, alături de PMP, semnăturile susținătorilor strânse la nivel național pentru alegerile parlamentare.

„Avem nevoie de sprijinul românilor în această bătălie inegală”

Eugen Tomac, președintele PMP, a susținut o declarație de presă, unde a precizat că PMP îl susține pe Ludovoc Orban la alegerile prezidențiale și că Alianța forțelor de dreapta este „singura forță politică de opoziție curajoasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu PSD, dar și cu anexele lor”.

„Este un moment important. Alianța forțelor de dreapta, singura alianță politică, care intră în această competiție, cu cel mai bun candidat pentru alegerile prezidențiale, candidat susținut de 4 partide, de PMP, Alternativa Dreaptă, Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache și, evident, Forța Dreptei, pentru că Alianța Forțelor de dreapta se va regăsi pe buletinele de vot sub sigla Forței Drepte.

Avem nevoie de sprijinul românilor în această bătălie inegală pentru că suntem singura forță politică de opoziție curajoasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu PSD, dar și cu anexele lor.

Români, vă invităm să nu vă risipiți votul, pentru că cei care au trădat o dată, de 2 ori o vor face și a treia oară.

Singurul lider politic care nu a îngenunchiat în fața PSD și a intrat în această bătălie este domnul președinte Ludovic Orban și partidele noastre îl susțin.

Singura forță de dreapta, care intră în această bătălie și care merită susținută suntem noi, Alianța Forțelor de Dreapta”, a declarat președintele PMP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`