Eugen Tomac: Guvernul, ce va fi prezentat astăzi, va trebui să muncească zi și noapte pentru a absorbi banii oferiți prin PNRR

Publicat: 22 11. 2021, 12:28

Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, atrage atenția asupra faptului că noul coaliție de guvernare, PSD, PNL și UDMR va trebui să muncească pentru a absorbi banii din PNRR. El a precizat că nu mai există scuze de prezentat în fața Comisiei Europene, având în vedere că noua alianță este formată din 70% din membrii Parlamentului.

Dacă nici de aceasta dată, când avem în față o alianță contra naturii cu o majoritate de 226 deputați și 94 senatori, însemnând 70% din Parlament; când toate consiliile județene sunt dominate de PSD, PNL și UDMR; când din cei peste 3180 de primari din toată țara – 2876, peste 90%, provin din rândul celor trei partide; când totul pare sub control, nu mai există nicio scuză pentru neimplementarea proiectelor aprobate de Uniunea Europeană”, a precizat Eugen Tomac.

Europarlamentarul PMP este de părere că această coaliție ar putea mulțumi întreaga țara, în cazul în care reușește să finalizeze obiectivele și să atragă fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Majoritățile acestea sunt periculoase, dar în același timp se pot prăbuși rapid precum un colos din lut, dacă vor menține aceeași retorică pe care am văzut-o în aceste săptămâni, cât au creat coaliția.

Eșecul lor va fi un dezastru pentru țară, cu un impact major pentru toată economia României. Dacă însă vor reuși să implementeze PNRR-ul, atunci tot românul va fi mulțumit, chiar și cei care vorbesc în casă limba maghiară”, a scris Eugen Tomac pe pagina s-a de Facebook.