Eugen Tomac, după ironiile lui Ponta la adresa lui Dăncilă: Ea i-a mințit și pe cei din PSD că e o „proastă” și a ajuns președintele partidului, ba chiar și candidatul la prezidențiale (VIDEO)
Eugen Tomac, președintele PMP, a afirmat, joi seară, în direct pe B1TV, că Victor Ponta a încercat, în timpul dezbaterii asupra moțiunii de cenzură, „să pară că este cel mai agresiv” lider politic din opoziție, atunci când a făcut, în plenul Camerei Deputaților, o serie de glume pe seama Vioricăi Dăncilă.
„Victor Ponta a încercat, astăzi, să pară că este cel mai agresiv dintre toți liderii politici din opoziție. Nu este suficient doar să spui despre cineva că este prost sau că este un cadavru, în condițiile în care știm și noi, știu și cei din PSD, știu și românii, se vede în sondaje, care este percepția românilor vizavi de fostul premier Dăncilă, și e bine că se întâmplă așa. A fost o catastrofă ca prim-ministru”, a declarat Eugen Tomac, în emisiune „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.
Cu toate acestea, eurodeputatul a subliniat că, deși Victor Ponta folosește uneori „un limbaj foarte dur”, această tactică nu este întotdeauna una potrivită, pentru că „este esențial să îți alegi cuvintele”.
„Există situații în care folosește un limbaj foarte dur, însă este esențial să îți alegi cuvintele. De multe ori, a jigni nu este cea mai mare calitate. Dacă nu folosești cuvintele potrivite în a-l descrie. Știm cu toții că Viorica Dăncilă a fost o marionetă. A fost un om plantat acolo, în care Liviu Dragnea a avut o încredere oarbă, că nu avea capacitatea de a face jocuri politice, pe care el să le scape de sub control.
Dar iată că jocurile politice pe care le-a făcut sau jocurile în care a intrat, până la urmă, l-au adus în situația de a fi acolo unde îi este locul și unde se află astăzi, și pe Viorica Dăncilă în situația în care i-a mințit și pe cei din PSD că e o «proastă» și că nu va pretinde nici la președinția partidului și nici că va fi candidat al PSD la prezidențiale. Lucru pe care l-a și făcut, de altfel”, a adăugat eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.