Eugen Tomac: După ce va fi înregistrat PMP, care se va afilia PPE, voi candida la șefia partidului

Publicat: 28 07. 2013, 14:45
Foto: B1 Tv

Preşedintele interimar al Partidului Mișcarea Poporului, Eugen Tomac, a declarat că va candida la şefia noului partid după înregistrarea formaţiunii.

Liderul Partidului Mişcarea Populară a fost întrebat când va avea loc congresul pentru alegerea conducerii formaţiunii şi dacă intenţioneze să candideze la şefia acestui partid.

„Obligaţia noastră şi obiectivul echipei membrilor fondatori este de a înfiinţa filiale în toată ţara în perioada imediat următoare (…) Îndată ce va fi înregistrat partidul şi vom organiza congresul Partidului Mişcarea Populară, atunci dacă voi reuşi să îmi ating acest obiectiv pe care ni l-am propus împreună cu echipa, atunci cu siguranţă voi candida”, a răspuns Tomac, care în prezent este preşedinte interimar al PMP.

De asemenea, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a precizat că PMP îşi propune să devină membru al PPE, discuţiile urmând să înceapă în perioada următoare.

„Când te numeşti Mişcarea Populară e clar că nu ai doar afinităţi cu PPE, te consideri deja o parte a lui prin doctrina adoptată, prin filosofia politică din spatele acestei acţiuni şi prin valorile în care credem. Deci dialogul cu PPE va şi începe deja odată cu constituirea filialelor noastre în diaspora”, a afirmat Baconschi.

Membrii fondatori ai PMP au vorbit duminică, în cadrul unei conferințe de presă, despre împlinirea unui an de zile de la „lovitura de stat” care ar fi fost dată de USL prin acţiunea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Eugen Tomac: Ponta nu vrea sa isi asume privatizarea CFR Marfa

Embed: