Tomac: Regret enorm că UE nu are o politică externă unitară, prin care să se implice mai energic în Orientul Mijlociu. Eu voi insista pe acest subiect în Parlamentul European

Tomac: Regret enorm că UE nu are o politică externă unitară, prin care să se implice mai energic în Orientul Mijlociu. Eu voi insista pe acest subiect în Parlamentul European

Eugen Tomac și-a manifestat regretul că, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană nu are o politică externă unitară, prin care să se implice mai energic în negocierile din regiune. Nu pot accepta ideea că Moscova sau Beijingul au un cuvânt mai greu de spus decât Uniunea Europeană, a mai scris liderul PMP.

„Când diplomații tac, armele vorbesc. Așa s-a întâmplat în Irak în aceste zile. După scurta tacere a Washingtonului, la ordinul dat de Președintele Trump a fost eliminat unul din stâlpii regimului iranian, generalul Soleimani, plus alți lideri militari pro-iranieni din Irak, printr-un atac care va reașeza întreg echilibrul de forțe din Orientul Mijlociu.

Primul pas spre o nouă abordare l-a făcut chiar Donald Trump, care a afirmat că “Iranul nu a câștigat niciun război, dar nu a pierdut nicio negociere”.

Rămâne de văzut cât de mult vor reuși diplomații să convingă Teheranul să nu renunțe la dialog pentru că, atunci când diplomații tac, știm ce poate urma.

Regret enorm că, în acest moment extrem de riscant, Uniunea Europeană nu are o politică externă unitară prin care să se implice mai energic în negocierile din regiune. Un nou conflict va duce la destabilizarea regiunii, la noi valuri de imigranți în Europa și la noi resurse risipite spre zone de conflict”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Europarlamentarul PMP a precizat că va insista pe acest subiect în Parlamentul European: „Acum e momentul să dăm testul maturității și să demonstrăm că avem o diplomație capabilă să convingă. Nu pot accepta ideea că Moscova sau Beijingul au un cuvânt mai greu de spus decât Uniunea Europeană. Rămâne de văzut ce va decide Comisia Europeană, dar eu voi insista pe acest subiect în Parlamentul European pentru că nu cred că politica prudenței este cheia succesului într-o situație atât de riscantă și imprevizibilă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`