Eugen Tomac, despre protestatari: Acești oameni sunt victima perfectă a celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației

Eugen Tomac, despre protestatari: Acești oameni sunt victima perfectă a celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac reacționează în urma protestelor de luni seară din mai multe orașe ale țării. Într-o postare pe Facebook, Tomac spune că, deși, ”în mod normal, oamenii sunt îndreptățiți să-și exprime nemulțumirea”, nu-i poate înțelege pe cei care ies în stradă ”când spitalele sunt pline de bolnavi”.

Eugen Tomac:Chiar și în vreme de pandemie, statul are obligația să fie transparent și să comunice cât mai mult

”În slujba cui este agentul fără mască?

Libertatea de exprimare și dreptul de a protesta pașnic sunt valori care definesc democrația și este vital să le apărăm cu orice preț.

Mai mult, libertatea de mișcare este una din libertățile ce stau la baza Uniunii Europene.

Este esențial să veghem ca aceste drepturi fundamentale să nu fie afectate și îngrădite, dar ce putem face atunci când trăim vremuri atât de dure generate de pandemie, iar unii cetățeni deturnează sensul cuvântului libertate și îl pun în slujba teoriilor conspirației?

În mod normal, oamenii sunt îndreptățiți să-și exprime nemulțumirea că nu au soluții pentru a-și păstra locurile de muncă, au dreptul să critice guvernul pentru măsuri întârziate legate de testare și de subvențiile acordate celor afectați de criza de sănătate. Chiar și în vreme de pandemie, statul are obligația să fie transparent și să comunice cât mai mult.

Nu pot, însă, să-i înțeleg pe oamenii care ies în strada și protestează, când spitalele sunt pline de bolnavi și avem peste 23 000 de morți din cauza Covid în decurs de un an, iar aproape un milion de cetățeni au fost infectați cu virusul ucigaș”, scrie Eugen Tomac.

Eugen Tomac:Trăim vremuri de război, iar aici statul care pare depășit și-a atins limitele.

Europarlamentarul spune că oamenii care ies în stradă în aceste zile ”sunt victima perfectă a celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației”. Totul în contextul în care, mai susține Tomac, nimeni dintre cei aflați la vârful statului nu reușește să comunice convingător cu cetățenii.

”A scoate masca și a-i da foc, a încuraja nesupunerea în această perioadă, precum și nerespectarea regulilor sunt totuna cu a dezerta și a te transforma într-un agent al dezinformării.

Acești oameni sunt victima perfectă a celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației pentru că astfel pot mult mai ușor manipula mase de oameni, dispuși să creadă orice mai puțin adevărul.

Trăim vremuri de război, iar aici statul care pare depășit și-a atins limitele. Îmi pare rău că nu vrea nimeni la vârful său să comunice convingător zi de zi cu cetățenii așa cum ar trebui să facă adevărații lideri care apără democrația, libertățile și luptă în prima linie pentru sănătatea românilor. Au obosit și românii să audă discursul tehnic și fără vlagă al medicului de serviciu Arafat.

Vor mesaje clare, măsuri serioase legate de testare și vaccinare, așa cum se întâmplă în toată Uniunea Europeană. Nu lăsați spațiul public să fie confiscat de contestatari mediocri care se bucură de atenție pentru că lipsiți voi, cei mandatați democratic, să apărați libertățile și sănătatea noastră”, mai transmite Eugen Tomac.

Eugen Tomac, despre protestatari: Acești oameni sunt victima perfectă a celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise