Președintele USR, Cătălin Drulă, și liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, vor fi prezenți la Școala de Vară a Organizației de Tineret a PMP. Vestea vine în contextul în care Eugen Tomac a participat la rândul său la evenimente ale celor două formațiuni.
Școala de Vară a Organizației de Tineret a PMP se desfășoară la Mamaia, în perioada 1-3 septembrie, iar sâmbătă vor avea loc trei sesiuni de lucru, se arată într-un comunicat al partidului, potrivit G4Media.ro.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a fost și el prezent la evenimente organizate relativ recent de USR și Forța Dreptei.
„Iohannis ne lasă o moștenire urâtă, o țară fără speranță, o țară dezamăgită, cu extremismul la cote nemaiîntâlnite. De ce se tem de noi? Și, de fapt, cine se teme de noi? Exact partidul care a trădat electoratul de dreapta. PNL avea o șansă, acum, să spună, până aici, dar îi place să se urce în remorca PSD și tocmai de aceea suntem obligați să gândim soluții comune”, declara Eugen Tomac, pe 17 iunie, la Congresul USR.
„Vă felicit pentru faptul că ați avut curajul să rupeți un bilet otrăvit pe care vi l-a transmis Klaus Iohannis, prin care v-a cerut să vă urcați în același tren cu PSD, și ați refuzat. Pentru asta, vă felicit! Sunteți oameni adevărați de dreapta! (…) Am acceptat cu foarte multă plăcere să vin să transmit astăzi mesajul Partidului Mișcarea Populară, un partid care îl respectă enorm pe domnul președinte Ludovic Orban pentru că este un om politic patriot”, afirma liderul PMP, pe 19 august, la conferința națională „Forța de a reuși” a partidului Forța Dreptei.