Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că statele europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul țărilor din Uniunea Europeană ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuriîmpotriva mobilităţii selective, care duce la exodul creierelor. Declarația a fost făcută la finalul celei de-a doua zile a reuniunii ECOFIN.
”Poate în timpul Preşedinţiei române voi invita ţările care trimit lucrători în străinătate la o discuţie, să vedem ce e de făcut. Ar trebui să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluţie, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situaţia actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivităţii, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influenţate de această mobilitate intraeuropeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie şi să ţinem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectaţi noi toţi”, a afirmat Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
El a insistat că mobilitatea muncitorilor poate avea şi efecte negative: ”Libera circulaţie a forţei de muncă a adus mari beneficii economice. Lucrătorii mobili contribuie la PIB-urile ţărilor de origine şi ţărilor-gazdă şi în cele mai multe cazuri au un rol semnificativ în ceea ce priveşte câştigurile celor rămaşi în ţara de origine. Totuşi mobilitatea muncitorilor poate avea şi efecte negative, de exemplu atunci când mobilitatea e selectivă, ducând la exodul creierelor şi stopând creşterea potenţială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluţii comune la nivel european şi implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen”.
În noiembrie 2018, Teodorovici a stârnit un scandal de proporții cu o declarație despre impunerea unor restricții pentru muncitorii români din UE: ”permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Aşa, dacă ajunge în Germania şi tot primeşte drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croaţia, România de unde a plecat. Maxim 5 ani şi la revedere, să te duci în altă ţară să îţi cauţi loc de muncă”.
La acea vreme, Comisia Europeană i-a atras atenția social-democratului că libera circulațieeste un drept fundamental în Uniunea Europeană, ba chiar este prevăzută în tratate drept unul dintre cei patru piloni ai Pieței interne.