”Discotecă” Teodorovici, după ce PSD a întârziat luni întregi adoptarea bugetului: Totul e făcut în bătaie de joc!
După ce Klaus Iohannis a explicat, chiar de mai multeori, de ce a retrimis la Parlament Legea bugetului de stat pe 2019, așa cum a fost ea gândită de PSD-ALDE, ministrul Finanțelor încă nu pricepe care au fost argumentele președintelui. N-aș putea să intru în logica lui Iohannis, a spus Eugen Teodorovici.
”După-amiază avem și plenul pentru a vota bugetul. Sperăm să se întâmple cât mai repede ca după ședință să-l trimitem către promulgare. N-aș putea să intru în logica președintelui. Sunt aprecieri generale. Vedeți și astăzi amendamentele propuse în comisii și de la PNL și de la USR sunt amendamente fără rost. Totul e făcut în bătaie de joc”, a declarat Teodorovici.
Ministrul a insistat că sunt bani pentru plata pensiilor și a salariilor: ”Toate creșterile sunt acoperite. Știți foarte bine că până astăzi nu am avut niciun fel de sincopă în a asigura plata acestor drepturi bănești, cu toate că s-a spus foarte des că nu ar fi bani suficienți. Mergem în continuare pe aceeași linie”.
Parte din criticile formulate de președintele Iohannis, în legătură cu bugetul gândit de PSD-ALDE:
- bugetul a fost trimis parlamentului abia în februarie cu o întârziere de trei luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva la întârzie bugetul.
- veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită a partidului și a clientelei sale, vorbesc de PSD
- calculele arată că lipsesc circa 1,4 mld de lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pentru anul curent
- practica de completare a sumelor la rectificări nu mai reușesc să convingă pe nimeni
- categoriile sensibile, pensionarii, vor fi cele mai afectate de sprirala creșterii prețurilor, inflația galopanta
- este culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare în autostrăzi, școli, într-o perioadă când economia crește și oportunițăți există