Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, este aşteptat luni în Camera Deputaţilor, pentru a oferi explicaţii cu privire la posibilele efecte aleOrdonanţei 114/2018, cunoscută şi drept Ordonanţa „lăcomiei”, informează News.ro.
Dezbaterile au loc la solicitarea deputaţilor USR, ministrul de finanţe fiind aşteptat în plenul Camerei la „Ora guvernului”, începând cu ora 16:00.
OUG 114 a fost adoptată de Guvern în decembrie 2018, fiind puternic criticată atât de opoziţie, cât şi de companii.
Recent, pe fondul opoziţiei (precum şi a posibilelor ei efecte), prim-ministrul Viorica Vasilica Dăncilă a anunţat intenţia de a o modifica. Dar ca o decizie în acest sens va fi luată după ce va avea discuţii cu toţi miniştrii.
„Eu cred că este important să dăm dovadă de flexibilitate, totul este perfectibil, inclusiv o lege, dar eu am cerut tuturor miniştrilor ca pe OUG 114 să vină cu argumente justificate pentru a schimba anumite lucruri. După ce am toate aceste argumente, după ce văd ce stă la baza modificărilor care sunt cerute, atunci vom lua o decizie, pentru că eu cred că această decizie trebuie să se plieze pe realitate, şi nu pe considerentele unei persoane. Eu cred că săptămâna aceasta voi avea o discuţie cu miniştrii legat de toate acest aspecte”, a declarat săptămâna trecută prim-ministrul Viorica Dăncilă.
La începutul lunii februarie însă, şi ministrul de finanţe anunţase că nu este exclusă o modificare a OUG 114. După ce, în ianuarie, recunoscuse că nu a discutat cu mediul de afaceri anterior adoptării ei pe motiv că „era un risc foarte mare să nu treacă”.
În decembrie 2018, referindu-se la criticile făcutela adresa OUG 114, Liviu Dragnea preciza că: “Am văzut, am citit reacţii din partea unora sau a altora, inclusiv din partea unor mari companii. Eu îi sfătuiesc, îi avertizez să înceteze să mai şantajeze statulul român”.