Eugen Teodorovici apără terasele construite ilegal pe litoral: Un amendament al fostului ministru de Finanțe legalizează terasele fără autorizație de la malul mării (VIDEO)

Publicat: 24 06. 2020, 16:12
Foto: Facebook / Eugen Teodorovici

Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanţe şi aspirant la preşedinţia PSD, ia apărarea teraselor ilegale de pe litoral. Având parteneri de afaceri oameni direct interesaţi în activitatea teraselor fără autorizaţie din staţiunile de la Marea Neagră, Teodorovici a depus un amendament prin care, practic, se autorizează postfactum terasele care funcţionează fără autorizaţie de construire, potrivit G4 Media.

Cum încearcă Eugen Teodorovici să salveze terasele construite ilegal pe litoral

Teodorovici a depus, în Comisia de buget din Senat, un amendament la legea 50/1991, care nu are absolut nicio legătură cu terasele, ci se referă la salariile poliţiştilor. Acest amănunt nu a stat însă în calea senatorilor, care l-au votat pe 16 iunie, în aceeaşi zi în care fusese votat de Comisia de Buget. Urmează acum votul din Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Din textul amendamentului reiese că, dacă o persoană a mai lucrat în domeniu şi tot a închiriat bucata de plajă, primeşte autorizaţie, cu condiția să depună un plan de situaţie al construcţiilor ridicate ilegal. Cu alte cuvinte, dacă acele construcţii există, chit că ilegal, trec, fără nicio problemă în legalitate.

Iar totul se întâmplă în contextul în care în primăvara acestui an, pe litoral a fost demarată o acțiune de dărmare a teraselor construite ilegal.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), a început, în luna mai, un control al firmelor de pe plajele din Constanţa şi Năvodari. Nu mai puţin de 140 beach-baruri erau construite ilegal, aşa că autorităţile au aplicat amenzi în valoare de circa 75.000 de lei şi au dispus demolarea construcţiilor. Mai mult decât atât, ABADL a întocmit o listă cu toate construcţiile ilegale pe care le-au descoperit în urma controlului, listă care a ajuns la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Până acum, ABADL a demolat trei beach-baruri de pe plaja din Constanța, iar alte câteva firme au desființat terasele din proprie inițiativă. Totuși, sunt în continuare mulți patroni care nu vor să renunțe la terasele lor sau care au făcut demersuri în instanță împotriva ABADL.

Eugen Teorodovici, asociat cu un administrator al unui beach-bar construit fără autorizație

Iar aici începe sarabanda relaţiilor de afaceri. Potrivit declarației sale de avere, Orlando Teodorovici este asociat, într-o firmă, cu omul de afaceri George Răzvan Micu. Numai că Micu este administrator al unei alte firme, Noche Caliente, care a închiriat două sectoare de plajă la Năvodari şi unde a construit, fără a avea autorizaţie, baruri şi terase care acum trebuie demolate. Firma Noche Caliente are ca asociat majoritar pe Mirela Matichescu, în prezent, administrator public al judeţului Constanţa.

Aceasta a contestat în instanţă decizia de demolare.

„Noi avem contract cu ABADL, însă nu putem să punem pe plajă doar șezlonguri, pentru că nu faci profit. Este normal să oferi clientului condiții. Am făcut toalete, beach baruri. Ei spun că nu avem autorizație. Vrem să intrăm în legalitate, să ne lase să intrăm în legalitate, nu suntem infractori”, a declarat Matichescu în presa locală.

Mirela Matichescu a fost o apropiată a fostului primar al Constanței, Radu Mazăre și a fostului președinte al Consiliului Județea, Nicușor Constantinescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

La începutul lunii iunie, fostul ministru al Finanțelors-a prezentatla sediul Direcției Naționale Anticorupție. Fostul membru al guvernului social-democrat a declarat ulterior că a mers în fața procurorilor pentru a solicita să asculte înregistrările dintr-un dosar din anul 2013, în care a fost vizat. Cauza a fost clasată între timp.