Eugen Nicolicea, în urma întâlnirii cu președintele Klaus Iohannis: Suntem de acord ca finanțarea partidelor politice să fie transparentă (VIDEO)

Publicat: 28 01. 2015, 12:49
Foto: B1 TV

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a afirmat, miercuri, în urma consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, că UNPR-ul este de acord ca finanțarea partidelor politice să fie una transparentă.

”Despre finanțarea partidelor politice am discutat și suntem de acord ca ea să fie foarte transparentă pentru că elimină corupția și posibilitatea accederii în Parlament a unor oameni cu probleme. Deci am fost de acord cu domnul președinte”, a anunțat Nicolicea.

”Cu privire la asigurarea votului atât în diaspora, noi am adăugat că și în țară, UNPR a susținut acest lucru și am fost primii care am și întocmit o propunere legislativă care vizează întocmirea unor liste electorale. Un punct pe care l-am introdus este acela că aceste liste electorale trebuie să fie actualizate anual, atât cele din țară, cât și din străinătate. Aceasta rezolvă 90% din problemele pe care le avem. Am adăugat la propunerea noastră modelul francez ca inspirație în ceea ce privește aceste liste electorale”, a mai spus deputatul UNPR.

Eugen Nicolicea, în urma întâlnirii cu președintele Klaus Iohannis