Eugen Nicolăescu: Liberalii propun înființarea unei comisii mixte pentru reformarea Parlamentului

Eugen Nicolăescu: Liberalii propun înființarea unei comisii mixte pentru reformarea Parlamentului
Foto: psnews.ro

Eugen Nicolăescu, noul lider al deputaților liberali, invită liderii tuturor grupurilor parlamentare să fie de acord cu înființarea unei comisii formate din membri ai ambelor Camere, care să stabilească direcțiile politice pentru reformarea Parlamentului, informează Agerpres.

„Am discutat (în ședința grupului parlamentar al PNL — n.r.) despre necesitatea reformării Parlamentului, mai ales că săptămâna trecută au fost discuții pe această temă între copreședinții PNL și liderul interimar al PSD. Am convenit să invităm liderii tuturor partidelor parlamentare să facă parte din proiectul de reformare a Parlamentului, astfel încât putem să realizăm obiectivele cele mai importante, și anume, dacă este nevoie de schimbări constituționale, să vedem care sunt acelea, dacă este nevoie de anumite schimbări legislative, de noi măsuri administrative și organizatorice. Acest lucru se poate realiza printr-o comisie parlamentară. În consecință, voi invita toți liderii grupurilor parlamentare să fie de acord să înființăm o asemenea comisie, să stăm de vorbă, să vedem cum trebuie să arate ea, cum trebuie să funcționeze”, a declarat liberalul în Parlament.

Nicolăescu a precizat că această comisie mixtă s-ar putea întruni în două-trei săptămâni.

„Pentru ca ea să își stabilească un program, o agendă și să vedem direcțiile politice pe care trebuie să mergem, astfel încât Parlamentul să devină o instituție care să reprezintă interesele oamenilor”, a explicat liderul deputaților PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`