“Eu cu fiul meu suntem o familie?” Adriana Săftoiu, despre decizia PNL privind referendumul propus de Coaliţia pentru Familie

Publicat: 15 11. 2016, 11:11
Foto: bzi.ro

Adriana Săftoiu a precizat că s-a abţinut la votul dat în Biroul Politic Național în ceea ce privește susţinerea refrendumului propus de Coaliţia pentru Familie.

Prim-vicepreşedintele PNL este de părere că liberalii ar trebui să se gândească mai mult la principiul protejării drepturilor fiecărui individ.

''Azi, am întrebat dacă eu cu fiul meu suntem o familie. Şi dacă cumva un partid naţional liberal nu ar trebui să plece, în orice judecată despre res publica, de la dezideratul că nici o minoritate nu trebuie neglijată, doar pentru că o majoritate se pronunţă diferit. M-am abţinut la vot! Nu singura! Am fost mai mulţi, dar nu cei mai mulţi. Însă suntem voci care susţinem că, atunci cînd majoritatea decide într-un fel, obligaţia politicului este să găsească acele formule prin care să ofere protecţie şi minorităţii. Nu am nici un chef să intru acum în discuţii despre căt de veselă e familia tradiţională şi cât de fericiţi sunt copiii crescuţi în familii tradiţionale, în care urletele pot prăbuşi blocuri. Mă limitez să spun doar atât: orice voi face ca om politic va pleca de la principiul protejării drepturilor fiecărui individ'', a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.

Surse din PNL au spus că s-au înregistrat doar cinci abțineri în ședința privind iniţiativa Coaliţiei pentru familie privind modificarea Constituţiei.