Este oficial. România va mai cumpăra 5 avioane de vânătoare F-16, după ce președintele Iohannis a promulgat legea

Este oficial. România va mai cumpăra 5 avioane de vânătoare F-16, după ce președintele Iohannis a promulgat legea
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede cumpărarea a cinci avioane de luptă F-16, în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, informează Administraţia Prezidenţială.

Proiectul de lege pentru cumpărarea a încă cinci avioane de vânătoare F-16, care vor fi achiziționate tot din Portugalia și au aceeași configurație ca și celelalte 12, fusese aprobat, în 11 decembrie, de Parlamentul României, potrivit profit.ro.

Achiziționarea aeronavelor fusese aprobată, la final de noiembrie, de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar ulterior Guvernul a adoptat un proiect de lege în acest sens. Cum achiziția depășea 100 de milioane de euro a fost nevoie și de acordul Parlamentului, astfel că proiectul de lege a ajuns, în cele din urmă, pe masa deputaților, cu o Cameră în rol decizional.

România a încheiat, în 2013, un contract cu Portugalia, de 628 milioane euro cu TVA, care viza achiziția a 12 avioane F-16. Primele șase aeronave din escadrila de 12 avioane multirol incluse în acordul româno-portughez au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în septembrie 2016, următoarele trei în decembrie 2016, iar ultimele trei în octombrie 2017, amintește profit.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`