Fostul preșdinte Traian Băsescu a declarat miercuri, referindu-se la viitorul executiv, că este vorba despre un guvern PNL-UNPR. Totodată, fostul șef al statului a subliniat din nou faptul că nu crede în ideea unui cabinet format din tehnocrați.
”Era previzibil că Predoiu s-a încălzit, a transpirat la încălzire și acum a pus treningul pe el. (…)Practic, discutăm de un guvern PNL-UNPR, cel puțin în faza actuală. Sunt două partide consistente, PNL și UNPR. Oprea va aduce partea de onoare și interes national și vor trece prin Parlament”, a spus Băsescu.
”Eu nu cred în guvernele de tehnocrați”, a punctat fostul șef al statului.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți seară că îl desemnează pe fostul comisar european Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru.
Premierul desemnat, care are la dispoziție zece zile pentru a-și forma echipa, a început miercuri discuțiile cu liderii partidelor. Prima întâlnire a fost cea cu lderii liberali, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, urmând ca tot în cursul zilei de miercuri, Cioloș să aibă o întrevedere cu reprezentanții ALDE.
#DIRECT_ONE_3n9k2q#