Emilia Șercan, după verdictul în „cazul Ciucă”: Ministrul Educației are o adevărată strategie de a salva plagiatorii. Procesul împotriva plagiatorului Codruț Olaru l-a pierdut pentru că „a uitat” să timbreze recursul
Ministerul Educației, prin UEFISCDI, a pierdut definitiv procesul prin care premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, obținuse în primă fază suspendarea analizării tezei sale de doctorat. S-a întâmplat pentru că Ministerul a depus contestația în afara termenului legal, au scris jurnaliștii de la G4Media. Aceștia s-au întrebat dacă nu cumva Ministerul a făcut acest lucru intenționat, pentru a-i da o mână de ajutor lui Ciucă, dar Emilia Șercan nu are absolut niciun dubiu. Jurnalista de investigație a dat mai multe exemple de situații în care ministerul a avut grijă să-i salveze pe plagiatori.
Ministerul Educației e foarte performant. În a salva plagiatorii
„Este o evidentă strategie a Ministrului Educației, prin toate structurile sale, de a salva plagiatorii din politică, unul câte unul.
Ministerul Educației prin UEFISCDI nu este la primul proces pierdut pe procedură. La finalul anului trecut a pierdut un alt proces împotriva unui alt plagiator notoriu, Codruț Olaru, pentru că nu a timbrat recursul”, a scris Emilia Șercan, pe Facebook.
Jurnalista a precizat că recursul formulat de Ministerul Educației, prin UEFISCDI, era atât de bine întocmit încât cu greu putea fi respins de un judecător corect. Și Șercan a fost mirată de conținut și poate tocmai de aceea Ministerul Educației „a uitat” să timbreze recursul.
„Pe vremea ministeriatului dublului academician plagiator Cîmpeanu, blatul în instanță pentru a salva plagiatorii a fost regula”, a mai acuzat Emilia Șercan.
Alte ”coincidențe” stranii în scandalul plagiatelor
Jurnalista de investigație mai notează că UEFISCDI „e condus de o veșnicie de Adrian Curaj, prietenul tuturor combinatorilor din educație și omul sistemului”.
Într-o vreme, Adrian Curaj a fost chiar ministru al Educației. S-a întâmplat în timpul Guvernării Cioloș. „Din ce știu eu, Curaj a intrat în pachetul de miniștri impuși. Impuși, dar și acceptați de Cioloș”.
Șercan amintește că, în martie 2016, Curaj a promovat o Ordonanță de Urgență prin care oamenii lui Cîmpeanu practic „au schilodit” în Parlament Legea Educației în favoarea plagiatorilor. Adrian Curaj n-a fost ministrul pe întreaga durată a guvernării Cioloș, fiind înlocuit cu Mircea Dumitru.
De asemenea, soțul Ligiei Deca, actualul ministru al Educației, lucrează chiar în UEFISCDI.
„Desigur, toate aceste lucruri sunt nevinovate coincidențe”, a remarcat, ironic, jurnalista Emilia Șercan.