Emilia Șercan s-a arătat de părere, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, că Adrian Cioroianu ar fi trebuit să demisioneze din funcția de director al Bibliotecii Naționale din momentul în care a divulgat public cererea jurnalistei cu privire la verificarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.
Întrebat dacă, în opinia ei, mai este potrivit Adrian Cioroianu pentru funcția de director al BNaR după ce a fost pus sub acuzare de procurori, Emilia Șercan a declarat: „Domnul Cioroianu, am și spus lucrul acesta în luna februarie, când s-a întâmplat incidentul, am spus de atunci că ar fi trebuit să demisioneze, pentru că a făcut un act de agresiune, chiar dacă nu fizică, la adresa unui jurnalist, prin modul în care a divulgat informațiile referitoare la verificarea mea, iar mai apoi m-a și amenințat”.
„Scria domnul Cioroianu pe Facebook atunci că, dacă mă iau de Bibliotecă, mi-o fur. Cred că asta este o atitudine care nu are nimic de-a face cu calitatea de director, de manager al Bibliotecii Naționale, și cred că ar fi trebuit să demisioneze la acel moment. Acum, ce va face e o altă discuție”, a adăugat jurnalista.