Emil Vucă, avocatul ucigașului lui Hardy Chauncey s-a autosuspendat din PSD Giurgiu
Emil Vucă, avocatul ucigașului baschetbalistului american Hardy Chauncey Ionuț Tănăsoaia, s-a autosuspendat, marți, din funcția de prim-vicepreședinte al PSD Giurgiu și din calitatea de membru al PSD, după ce liderul partidului Victor Ponta i-ar cerut să își clarifice poziția, potrivit Mediafax.
„Subsemnatul Vucă Emil-Gabriel, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Giurgiu, având în vedere solicitarea domnului preşedinte Victor Ponta de a-mi preciza poziţia, în sensul că desfăşurarea de către mine a profesiei de avocat constând în acordarea asistenţei juridice unor persoane faţă de care se desfăşoară instrucţia penală, în cadrul unui proces penal, aduce atingere imaginii partidului înţeleg să mă autosuspend din toate funcţiile deţinute în cadrul organizaţiei, precum şi din calitatea de membru PSD„, se arată în scrisoarea adresată de Vucă conducerii PSD Giurgiu.
Victor Ponta declarase anterior că i-a transmis o scrisoare președintelui PSD Giurgiu pentru clarificarea situației lui Emil Vucă pentru că acesta ar „afecta imaginea partidului„.