Emil Boc: Victor Ponta se plimbă cu chibritul aprins deasupra unui teren pe care e turnată benzină (VIDEO)

Emil Boc: Victor Ponta se plimbă cu chibritul aprins deasupra unui teren pe care e turnată benzină (VIDEO)
Foto: B1 TV

Atac dur al fostului premier Emil Boc îndreptat către Victor Ponta. S-a plimbat cu chibritul aprins pe lângă un teren cu benzină atunci când a spus că îşi asumă responsabilităţile pe care, constituţional, preşedintele le are în CSAT, a spus Boc. Un gest incredibil pe care niciun premier al unui stat european nu şi-l permite, a mai avertizat fostul şef al Guvernului.

Acesta spune că Ponta a încălcat Constituţia, iar partidul pe care îl conduce are ca principala miză punerea justiţiei sub control politic.

”Premierul a venit și a spus eu, vicepremier, vicepreședinte al CSAT a venit și a spus voi asuma toate responsabilitățile și voi lua deciziile necesare. Este incredibil! N-am putut să cred că din partea unui prim-mininistru, într-un stat al UE, poate să apară o asemenea declarație care sfidează Constituția, bunul simț”, a afirmat Boc.

”Nu te plimbi cu chibritul aprins deasupra unui teren care are benzină pe jos, asta a facut și face în fapt primul ministru”, a continuat el.

Fostul şef al Executivului a criticat dur şi decizia premierului de a trece în subordinea Guvernului anumite instituţii, printre care şi STS, dar şi modul în care acţionează social democraţii. Boc îl acuză pe Ponta că nu înţelege care este locul său în politica externă şi în relaţiile de siguranţă şi securitate naţională.

”Cine ne apără împotriva abuzurilor unul prim ministru dacă președintele încalcă Constituția, îl suspendăm, dar dacă un premier încalcă Constituția cine îl sancționează?  Îmi vor răspunde constituționaliștii: știți, va putea fi dat jos guvernul printr-o moțiune de cenzură. Da, dar răul e făcut”, a mai spus Emil Boc.

Emil Boc îl atacă pe Ponta pentru declarațiile despre Rusia

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)