Emil Boc: Prevederile privind impozitarea drepturilor de autor nu se modifică

Publicat: 29 08. 2011, 22:19
Foto: gov.ro

Premierul Emil Boc a declarat, luni, la emisiunea „Sub semnul întrebării”, că a solicitat Ministerului Finanţelor să nu modifice prevederile legislative privind încadrarea activităților desfășurate pe drepturi de autor.

„Aici e foarte greu să mulţumeşti pe toată lumea, dar ceea ce există în momentul de faţă e bun. Am cerut nici să se îmbunătăţească, nici să nu se înrăutăţească, ci să se lase legislaţia aşa cum este. Pe drepturile de autor nu se modifică nimic din situaţia existentă”, a spus Boc.

Declarația premierului contrazice astfel un proiect al ministerului de Finanțe care prevedea că firmele vor plăti contribuții sociale pentru activitățile independente ale angajaților care au și contract de muncă cu societatea în cauză și în cazul activităților independente desfășurate pe baza unui contract cu clauză de exclusivitate.

„În cazul în care între plătitorul de venit şi persoana fizică există încheiat un contract individual de muncă, precum şi un contract/raport juridic pe baza căruia se desfăşoară o activitate independentă aceasta va fi reconsiderată de către autorităţile fiscale ca activitate dependentă”, menționa proiectul de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal.

Emil Boc: Nu modificăm drepturile de autor. M-am lecuit

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_10214').select();" id="embed_text_10214" />