Emil Boc, după consultările cu Traian Băsescu: PDL susține semnarea Tratatului de stabilitate
Președintele PDL, Emil Boc, a anunțat luni, după consultările cu președintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, că partidul său va susține semnarea Tratatului de stabilitate.
„Decizia politică a PDL este de a susține faptul ca România să semneze acest tratat. Avem șansa să facem parte de la început în UE, ca parte a acestui tratat care demonstrează seriozitatea și capacitatea României de a face față provocărilor economice interne și externe. Este păcat ca România să nu facă parte din acest tratat ”, a declarat Emil Boc.
Partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament au participat luni la Cotroceni, la o discuţie cu președintele Traian Băsescu privind dialogul dintre partide şi funcţionarea Legislativului şi perspectivele ratificării Tratatului de stabilitate.
Șeful statului a trimis duminică o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la Palatul Cotroceni, luni, la o discuţie cu privire la următoarele teme: „perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară” şi „dialogul dintre partidele politice şi funcţionarea Parlamentului României”.
Reprezentanţii USL au anunțat că se prezintă la consultările cu președintele, programate la ora 12:00.
Reprezentanţii PDL, UDMR, UNPR şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale au fost chemați la discuții la ora 13.00.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf