Fostul premier Emil Boc a criticat demersul lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi a spus că numai politicieni „iresponsabili” fac astfel de propuneri, fără să ţină cont de faptul că „joacă România la ruleta rusească”.
„Mă străduiesc cu greu să nu folosesc cuvinte grele sau epitete care să denote o asemenea nebunie. Numai oameni politici iresponsabili, care nu au nimic în comun cu interesele acestei ţări, cu stabilitatea politică, cu dimensiunea de securitate a României, pot face asemenea propuneri. Sper că raţiunea va învinge şi toate aceste propuneri, care sunt doar cu menirea de a potenţa un anumit candidat, precum Tăriceanu, în campania electorală, de a ieşi în faţă cu o propunere, fără să se uite că joacă România la ruleta rusească, nu vor avea câştig. În ţara asta trebuie să fie mai mulţi oameni normali decât alţii care se gândesc numai la interese electorale şi mărunte”, a spus Boc, într-o conferință la Cluj, potrivit Mediafax.
Luni, Călin Popescu Tăriceanu anunţa că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.