Emil Boc, despre prezidenţiale: Nu eu sunt soluţia, dar pot fi parte a uneia care să identifice câştigătorul

Emil Boc, despre prezidenţiale: Nu eu sunt soluţia, dar pot fi parte a uneia care să identifice câştigătorul

Fostul premier Emil Boc a declarat, duminică, la Cluj, că nu el este soluţia pentru candidatura la prezidenţiale, însă poate fi parte a soluţiei care să identifice un câştigător al alegerilor din toamnă.

„Nu eu sunt soluţia, dar pot fi parte a unei soluţii care să identifice un câştigător al alegerilor prezidenţiale din această toamnă, în primul rând prin realizarea unei drepte unite şi desemnând apoi un candidat unic al dreptei”, a spus Boc, întrebat dacă va candida la prezidențiale.

Acesta a precizat că intrarea sa în Fundaţia Mişcarea Populară „nu este împotriva PDL”, informează Mediafax.

„Dimpotrivă, în calitatea de membru PDL şi al fundaţiei sper să pot contribui şi mai mult la unificarea dreptei, la găsirea unui candidat care să câştige alegerile prezidenţiale din această toamnă. Pentru mine, PMP este un partener care are ca adversar comun USL. Nu trebuie să i se permită USL-ului câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an”, a spus Boc.

În cadrul dezbaterii organizate de Fundaţia Mişcarea Populară, primarul municipiului Cluj-Napoca a anunţat că s-a înscris în fundaţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră