Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, la emisiunea „Evenimentul Zilei„, difuzată de B1 TV, că la data numirii lui Laurențiu Mironescu în funcția de secretar general al MAI nu a avut nicio informație privind existența unui potențial trecut infracțional al acestuia, motiv pentru care a și obținut accesul la documente secrete.
Boc a spus că a mers pe principiul bunei credințe în cazul numirii lui Mironescu. „Când un ministru (Traian Igaș) îmi face o propunere pentru un colaborator pe care și-l dorește merg pe mâna lui, din principiu. Evident, dacă am informații de o altă natură spun că aici este o problemă și să vină cu altcineva dar nu a fost cazul de acest fel”, a precizat politicianul.
Premierul a menționat că este convins că nici ministrul Igaș nu a avut informații privind potențialul trecut infracțional al lui Mironescu.
Acesta a pus accentul pe funcționabilitatea statului de drept spunând că „dacă în România anului 2011 o persoană atât de importantă din MAI este subiectul unei anchete penale și fiecare răspunde legii pentru ce face atunci statul de drept funcționează”.
Întrebat dacă se simte comfortabil cu un ministru precum Traian Igaș, premierul a spus că nu îi acordă circumstanțe de rea credință.
„Dacă aș fi avut impresia că deliberat mi l-a propus pe Mironescu știind că acesta ar fi avut activități penale Igaș nu ar mai fi fost astăzi ministru de Interne”, a subliniat Boc.