Emil Boc: Crin Antonescu este un ignorant al Constituției și sfidează Curtea Constituțională
Fostul premier Emil Boc a declarat, vineri, că președintele Senatului, Crin Antonescu, este un ignorant al Constituției și că sfidează statul de drept prin atacurile la adresa Curții Constituționale, potrivit Mediafax.
„Crin Antonescu este un ignorant al Constituţiei, un ignorant în materie constituţională. În primul rând, critica decizia Curţii Constituţionale pentru că a aplicat o prevedere din Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia prin Drept. Antonescu trebuie să ştie că regulile statului de drept se respectă şi atunci când ne plac, şi atunci când nu ne plac.
Domnul Antonescu a fost mulţumit când, în 2012, CC a respins comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare invocând o prevedere din Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia, care spunea că un an de la alegeri nu poţi să modifici legislaţia electorală. Nu ne-a convenit, dar am acceptat acea decizie a CC. Astăzi, CC a spus exact acelaşi lucru: nu puteţi cu un an înainte de referendum să modificaţi prevederile cu privire la referendum„, a declarat Emil Boc.
Copreședintele USL, Crin Antonescu, a vorbit, joi, despre decizia CCR cu privire la aplicarea legii referendumului la un an de la intrarea în vigoare, spunând că instituția nu are dreptul să stabilească și când intră în vigoare un act normativ. (Detalii AICI)