Elev din Vaslui, cercetat de poliţişti după ce a înţepat cu un compas mai mulţi colegi
Poliţiştii vasluieni au declanşat o anchetă la o şcoală generală din municipiul Bârlad, unde şase elevi de clasa a VI-a au fost înţepaţi cu un compas de către un coleg de-al lor care, în prezent, este cercetat pentru loviri sau alte violenţe.
Ancheta în acest caz a fost declanşată după ce părinţii unuia dintre elevii înţepaţi, o fată de 12 ani, care a ajuns la spital, a depus plângere la Poliţie.
„În plângerea depusă la Poliţie, părinţii minorei susţin că, la ieşirea din curtea unităţii de învăţământ imediat după terminarea cursurilor, fiica lor a fost înţepată cu un compas în coapsă de un elev de 12 ani. În urma cercetărilor, a rezultat că, în cursul aceleiaşi zile, au mai fost înţepaţi alţi cinci elevi pentru care, însă, părinţii acestora nu au depus plângere la Poliţie împotriva minorului de 12 ani, fiind doar audiaţi în acest caz”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub, informează Mediafax.
Incidentul de la şcoala din Bârlad este considerat „foarte grav” de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui.
„Este foarte grav şi urât ceea ce s-a întâmplat şi, de aceea, elevul vinovat trebuie sancţionat şi pe linie şcolară. Dacă ar fi după mine, i-aş da nota 4 la purtare pe acest semestru, mai ales că, din câte mi s-a spus, acest băiat este unul cu probleme de comportament. Însă, deciziile în astfel de cazuri nu le poate lua decât conducerea şcolii”, a precizat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.
În urma incidentului, conducerea şcolii a luat măsura îmbunătăţirii serviciului de zi pe şcoală, în sensul că a fost dublat numărul de profesori care supraveghează elevii în timpul pauzelor sau după cursuri.