Elena Udrea și-a lansat candidatura la parlamentare în Colegiul 4 din Roman

Elena Udrea și-a lansat candidatura la parlamentare în Colegiul 4 din Roman
Foto: facebook.com

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Gabriela Udrea, şi-a lansat joi candidatura pentru alegerile parlamentare în Colegiul 4 din Roman. Ea le-a amintit oamenilor de acolo că în perioada în care a condus Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a sprijinit proiectele de dezvoltare a oraşului.

Eu cred că am făcut bine că am adus peste 600 de miliarde de lei vechi în acest municipiu. Cred că am făcut bine că, împreună cu primarul Leoreanu, am reabilitat centrul istoric al Romanului, am construit locuințe ANL și locuințe sociale, am reabilitat termic blocuri – în timp ce acum nu mai sunt bani cu acest scop pentru municipiul Roman, am construit sala de sport, piscina, căminele sociale”, a spus Elena Udrea.

Totodată, fostul ministru a criticat cabinetul Ponta, pe care l-a prezentat drept “guvernarea zero”.

Astăzi putem vedea cu toții că avem o guvernare care se poate numi «guvernarea zero» : zero locuri de muncă nou create, zero investiții, zero fonduri atrase. Multe promisiuni, zero realizări”, a declarat Elena Udrea.

În cadrul aceluiași eveniment, Udrea a fost felicitată de primarul muncipiului Piatra Neamţ, în numele ARD, cu ocazia onomasticii.

Principalul contracandidat al Elenei Udrea în colegiul 4 Roman este profesorul de istorie Liviu Brătescu, desemnat de USL.

Elena Udrea și-a lansat candidatura la Roman

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`