Elena Udrea s-a declarat mulțumită de sezonul estival, dar vrea ca hotelierii să nu îl închidă la 1 septembrie

Publicat: 13 08. 2011, 00:11

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea s-a declarat, vineri, mulțumită de actualul sezon estival, dar a menționat că își dorește ca acesta să nu se îngheie prematur la 1 septembrie „aşa cum fac unii hotelieri”. Ministrul a declarat că își va petrece acest weekend pe malul mării, anunță Mediafax.

„Până acum sunt mulţumită de actualul sezon estival. Asta arată, pe de o parte că oamenii s-au mai relaxat în ceea ce priveşte presiunea crizei economice şi merg în concedii. Statisticile arată că au crescut cheltuielile pe care le-a făcut populaţia cu vacanţa. Iar pe de altă parte arată şi că aleg turismul românesc, litoralul românesc”, a spus Udrea.

Elena Udrea a criticat hotelierii care scurtează cu bună știință sezonul, deși ar putea obține venituri suplimentare.

„Asta nu înseamnă că putem să ne culcăm pe o ureche şi să spunem că ce bine că vin oamenii în iulie şi august şi nu mai este nimic de făcut. La 1 septembrie, unii dintre hotelieri vor închide hotelurile, aşa cum ştim cu toţii, vor pleca acasă cu banii făcuţi mare parte la negru în această vară şi adio cu litoralul românesc. Lucrurile acestea trebuie să le combatem. Nu mă satisface foarte mult că văd acum că gradul de ocupare este de sută la sută. Să vedem ce o să fie în septembrie”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ministrul a explicat că fenomenul fraudei fiscal în domeniul hotelier nu este unul nou.

„Este interesant de urmărit un lucru: toată lumea vede acum un grad de ocupare de sută la sută. O să vedeţi cât se declară în luna octombrie că a fost în vară – 60 la sută, 70 la sută grad de ocupare. Deci pe litoralul românesc există din păcate şi acest fenoment de evaziune fiscală, dar el este mult mai extins în alte zone, cum ar fi turismul rural. Aici în schimb este o capacitate mare de cazare şi se vede mai uşor”, a precizat Udrea.

Ministrul Turismului a mai declarat că se așteaptă ca legea Turismului să fie promulgată în această toamnă.

„Cred că Legea turismului va fi aprobată în această toamnă pentru că interesul este foarte mare. M-am bucurat să văd ce dezbateri a declanşat aprobarea Legii turismului. Cred că va fi aprobată, mai ales că noi avem o deschidere totală faţă de solicitările autorităţilor publice locale şi o parte a solicitărilor tour operatorilor. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu deţine toată ştiinţa turismului, să fim serioşi. Eu sper ca în septembrie să o trecem”, a spus ea.

În weekend Udrea a declarat că va profita de ziua liberă de luni pentru a ajunge și la festivalul Mangalia.

„Sunt în sudul litoralului şi rămân pe litoral până luni, pentru că şi luni este zi liberă. În acest timp mai am întâlniri cu autoritatea publică locală din sud, şi s-ar putea să ajung şi la Festivalul Mangalia”, a declarat ea.