Elena Udrea, pe bicicletă la minister, de Ziua Internațională Fără Mașini (VIDEO)

Elena Udrea, pe bicicletă la minister, de Ziua Internațională Fără Mașini (VIDEO)
Foto: B1 TV

De Ziua Fără Mașini, Greenpeace se alătură acțiunii Ziua Mobilității – Ziua Fără Mașini, organizată de grupul ProCiclism. Definindu-se drept o comunitate a iubitorilor de ciclism, grupul ProCiclism organizează această manifestație sportivă pentru încurajarea mersului cu bicicleta ca modalitate nepoluantă de transport.

Dioxidul de carbon se înscrie în rândul gazelor cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea globală, iar cantitatea de CO2 rezultată din activitățile de transport deține o pondere semnificativă în totalul emisiilor.

Evenimentul va avea loc în după-amiaza zilei de 22 septembrie, începând cu ora 14:00, în Parcul Tineretului, intrarea dinspre Colegiul National Gh. Șincai, iar la ora 18:30 participanții cu biciclete vor porni într-o defilare cu itinerariul Parcul Tineretului – Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Clubul Țăranului.

Greenpeace îi invită să se alăture acestei inițiative pe susținătorii săi și pe toți ceilalți iubitori ai mersului cu bicicleta.

Ministrul Turismului Elena Udrea vrea să respecte întocmai îndemnul de a nu folosi autoturismul astăzi când în toată lumea se celebrează Ziua Internațională fără mașină. Așa că a avenit la minister cu bicicleta.

„Regula ar fi măcar o dată pe lună să nu mai folosim mașinile instituțiilor statului și benzina plătită din banii statului pentru a ajunge la locul de muncă. Pe bicicletă, senzația e minunată, de libertate totală, îngrădită doar de mașinile care merg cu viteză și care te mai claxonează câteodată. Este nevoie de acțiuni de protejare a mediului într-o Capitală, care este una dintre cele mai poluate din Europa”, a spus Elena Udrea,

Ziua Mobilității – Ziua Fără Mașini: 22 septembrie

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`