Elena Udrea, la urne: Am votat cu speranța ca drumul României către democrație și către Europa să fie ireversibil

Elena Udrea, la urne: Am votat cu speranța ca drumul României către democrație și către Europa să fie ireversibil

Candidantul ARD, Elena Udrea, a declarat, duminică, după ce și-a exprimat votul în scrutinul parlamentar, că speră ca drumul pe care a pornit România în ultimii ani către democrația totală și către Europa să fie ireversibil.

„Am votat cu dorinţa ca faptele să fie cele care să construiască în ţară, să fim mai puţin sensibili la vorbe. Am votat ca aici în Roman să avem parte de dezvoltarea oraşului, am votat pentru construcţie, am votat pentru ca ziua de mâine să fie mai bună pentru Roman şi romaşcani. Sunt parte a unei echipe care a construit aici peste trei ani şi vreau să continuăm să construim. Votul meu a fost cu speranţă pentru oraşul din centru Moldovei”, a adăugat Udrea, candidat în colegiul 4 din Roman pentru un post de deputat, citată de Agerpres. 

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale a explicat că își va petrece ziua alegerilor prin secțiile de votare, unde va discuta cu alegătorii.

„Sunt aici cu toată familia, soţul meu care a venit special, cu mama, fratele, cumnatul, echipa toată de la Roman cu care am avut această perioadă minunată în campanie”, a conchis Elena Udrea, care nu a uitat să îndemne românii să meargă la vot.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`