Elena Udrea, la ÎCCJ, pentru a cere permisiunea de a se prezenta luni în Parlament (VIDEO)
Elena Udrea a ajuns, sâmbătă dimineața, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie. De această dată pentru a cere permisiunea de a se prezenta luni în Parlament.
Deputatul este cercetat în arest la domiciliu în dosarul Microsoft. Luni, plenul Camerei Deputaţilor va lua în discuţie solicitarea parchetului de încuviinţare a începerii urmăririi penale şi de arestare a lui Udrea în dosarul Gala Bute.
Pentru prima oară de la instituirea măsurii arestului la domiciliu, Elena Udrea face publică o poză în care arată cum suportă acest regim. Fostul lider PMP apare alături de preşedintele organizaţiei de femei a partidului, Ruxandra Dragomir.
De altfel, Dragomir a fost cea care a susţinut-o mereu pe Elena Udrea, fie prezentându-se alături de ea la tribunal sau în declaraţii.
Între timp, Elena Udrea le cere magistraţilor să poată părăsi locuinţa pentru a merge luni în Parlament.
Cererea Elenei Udrea se judecă de la ora 10.00, de magistraţii ÎCCJ.
Elena Udrea a mai declarat şi că este de acord cu propunerea făcută de Gheorghe Muscalu, în ultima şedinţă a CSM cu privire la controlul judiciar.