Elena Udrea: În cazul în care Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil, categoric sunt în turul 2 (VIDEO)

Elena Udrea: În cazul în care Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil, categoric sunt în turul 2 (VIDEO)
Foto: B1 TV

Elena Udrea crede că, dacă luni, Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procesul cu ANI, iar ea va ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale, categoric va câştiga în faţa lui Victor Ponta, transmite B1 TV.

Primarul Clujului, Emil Boc a explicat că magistraţii ar trebui să ia o decizie în procesul lui Iohannis, pentru a nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra alegerilor. Într-un sondaj IRES, cu o săpămână înainte de primul tur, Elena Udrea se află pe locul 3.

”Dacă Klaus Iohannis care se judecă într-un dosar de incompatibilitate va fi declarat incompatibil, categoric sunt în turul 2 și îl bat pe Victor Ponta așa cum am spus. Eu am încredere că voi ajunge în turul 2 chiar și cu Iohannis amânându-și procesul pe care îl are, deși mi se pare corect să își limpzească această situație și să nu pună electoratul de dreapta să voteze cu un candidat care eventual după aceea e declarat incompatibil”, a spus liderul PMP.

Potrivit unui sondaj IRES, în primul tur al alegerilor prezidenţiale premierul Victor Ponta este preferat de 43% dintre alegători, urmat la mare distanţă de prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, cu 30%.

Pe locul al treilea se află Elena Udrea care atinge 8%, depăşindu-l atât pe Călin Popescu Tăriceanu cu două procente, dar şi pe Monica Macovei care are 5%.

Sondajul IRES a fost realizat pe 23 octombrie, pe un eșantion de 1.124 de persoane și are o marjă de eroare de plus/minus 3%.

Elena Udrea: În cazul în care Klaus Iohannis este declarat incompatibil, sunt în turul doi

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)