Elena Udrea, despre ridicarea imunității: Acum este foarte important ce partid ai în spate şi nu ce acuzaţii ţi se aduc (VIDEO)

Publicat: 26 06. 2015, 10:13
Foto: B1 TV

Elena Udrea s-a prezentat vineri la Secția de Poliție 2, așa cum era obligată fiind în control judiciar,informează B1 TV.

Întrebată de jurnaliști de ce în cazul ei s-a încuviințat ridicarea imunității și în cazul premierului Victor Ponta nu, Udrea a afirmat că este foarte important ce partid ai în spate.

„Astăzi în politică este foarte important ce partid ai în spate, nu se judecă cu aceași măsură. Ponta are cel mai mare partid în spate. Depinde de ce partid reprezinți și nu ce acuzații ți se aduc”, a precizat Udrea.

Tot legat de Ponta, fostul ministru a precizat că acum PSD trebuie să demonstreze că mai este partidul care guvernează, dar cu premierul plecat din țară este mai greu.

„PSD are un test acum. Trebuie să demonstreze că mai este partidul care guvernează și că este principalul partid din România, dar cu șeful partidului plecat în Turcia și nu se mai întoarce, îmi imaginez că este greu”, a spus Udrea.

Fostul ministru a vorbit și de nominalizarea lui MRU la șefia SIE, precizând că acesta a fost și propunerea fostului președinte Traian Băsescu.

„Este o propunere politică. Așa a considerat actuala putere, Iohannis și premierul interimar”, a mai adăugat Elena Udrea.

Elena Udrea, despre ridicarea imunității: Astăzi în politică este foarte important ce partid ai în spate și nu ce acuzații ți se aduc