Elena Udrea: Dacă se va înființa un partid al Mişcării Populare, e necesară o colaborare între PDL şi acesta
Deputatul PDL Elena Udrea afirmă că discuțiile din PDL privind excluderile nu au legătură cu Mișcarea Populară, iar dacă se va înființa un partid al Fundației, este necesară o colaborare între PDL și acest partid.
„Dacă electoratul va semna pentru înfiinţarea partidului, probabil că într-o lună se pot depune documentele, însă asta o ştiu cei de la Mişcarea Populară”, a spus Udrea.
Deputatul PDL precizează că ceea ce s-a întâmplat în PDL nu are legătură cu ceea ce este la Mișcarea Populară, notează Mediafax.
„Nu cred că ar trebui să legăm ce se întâmplă în PDL cu ceea ce se întâmplă la Mişcarea Populară, în sensul în care nu cred că sancţionarea sau nesancţionarea unor membri ar trebui să aibă legătură cu construirea partidului Mişcării Populare. Dar, dacă acest partid se construieşte, din punctul meu de vedere, este necesară o colaborare cu acest partid, între PDL şi Mişcarea Populară, aşa cum PDL ar trebui şi colaborează cu Forţa Civică, cu PNŢCD”, a mai declarat Elena Udrea.
Liderul PDL a mai precizat că Partidul Democrat Liberal trebuie să aibă „o preocupare în a deveni catalizatorul dreptei românești”, pentru că nu există partid mai puternic, cu structuri mai bine construite în teritoriu decât PDL”.
Udrea vorbit şi despre orgoliile liderilor de dreapta şi despre un candidat comun pentru prezidenţiale.
„Este o realitate pe care nimeni nu o mai contestă, liderii de centru-dreapta sunt de regulă foarte orgolioşi. Fiecare crede că poate sau că poate el însuşi să fie cel care să conducă un proiect unic al dreptei româneşti. Dacă ne decidem că mergem cu un candidat comun la prezidenţiale, atunci contează mai puţin cine cu cine s-a certat. Important este să găsim candidatul cel mai credibil, care să fie capabil să atragă cel mai puternic segment de electorat şi cu toţii să sprijinim acel candidat pentru a avea şanse la alegerile prezidenţiale din 2016. Altfel, stânga câştigă detaşat de pe acum”, a adăugat Udrea.