Crin Antonescu a fugit din țară de fricaîntrebărilor la care ar fi putut fi luat pentru prieteniile neprincipiale pe care le-a avut şi pentru apartamentul în care locuieşte, a susținut Elena Udrea, într-o postare pe Facebook.
Aceasta a mai opinat că liberalul a eșuat în politică din cauza egoului foarte mare și a lașității.
Candidata independentă la parlamentare a mai scris că, dacă Antonescu nu și-ar fi dat demisia din fruntea PNL,sistemul nu și-ar mai fi subordonat partidul, iar Iohannis nu ar mai fi ajuns la Cotroceni.
Elena Udrea: Crin Antonescu a fugit din ţară de frica întrebărilor
#DIRECT_ONE_9xqtwc#
”Mi-e dor de vremurile în care mă certam cu Crin Antonescu, fie şi pentru un loc la coafor. Deşi este un personaj foarte carismatic şi un foarte bun orator, Crin Antonescu a eşuat în politică din cauza egoului foarte mare şi a laşităţii.
A ţinut să-l suspende pe Traian Băsescu în 2012 doar pentru că nu mai avea răbdare doi ani. Şi acesta a fost începutul sfârşitului pentru el. Apoi, este vinovat de ascensiunea lui Klaus Iohannis. Dacă nu şi-ar fi dat, din fudulie, demisia după europarlamentarele din 2014, din fruntea PNL, Sistemul nu şi-ar fi subordonat partidul şi nu am fi avut astăzi un ficus la Cotroceni.
De frica întrebărilor la care ar fi putut fi luat pentru prieteniile neprincipiale pe care le-a avut şi pentru apartamentul în care locuieşte, a fugit din ţară, s-a refugiat cu soţia la Bruxelles, într-un moment în care România are nevoie de politicieni curajoşi, care să nu fie subordonaţi Sistemului”, a scris Elena Udrea pe Facebook.