Președinta USR, Elena Lasconi, a dat câteva declarații după întâlnirea cu Nicușor Dan, care a avut loc miercuri. Ea a spus că nu va renunţa la candidatura sa şi că îl încurajează şi pe Nicuşor Dan să o facă. Mai mult, liderul USR susţine că speră că poate în turul II vor ajunge amândoi.
“Crin Antonescu nu este o soluţie pentru România”, a mai spus Lasconi.
„Soluţia pentru România, aşa cum cred cu toată fiinţa mea că nici aşa-zisul candidat al forţelor pro-europene Crin Antonescu nu este o soluţie pentru România. Poate că aţi uitat sau nu, aduceţi-vă aminte de lovitura de stat din 2012, când acest om împreună cu Victor Ponta au avut puterea şi au călcat în picioare insituţiile statului. Aşa că pentru că iubesc ţara asta şi iubesc democraţia eu încurajez oamenii de bună cuviinţă din ţara asta să intre în politică, să facă politică şi da, îl încurajez şi pe Nicuşor Dan să o facă şi poate că în turul II, de ce nu, să ajungem amândoi şi să fie o întrecere corectă.
Pe de altă parte, USR este pregătit să înceapă campania de semnături, deşi cred amendată ordonanţa şi ar trebui luate în considerare semnăturile care sunt deja în arhive, care deja au fost predate încă din vara anului trecut. Suntem pregătiţi de campanie, iar decenţa şi responsabilitatea mă determină să merg mai departe pentru că în saci există peste 1.7 milioane de buletine cu ştampila în dreptul numelui meu”, a spus Elena Lasconi, după negocierile cu primarul General al Capitalei, potrivit Observator.