Elena Lasconi, liderul USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale, a anunțat că textul moțiunii de cenzură a fost scris și a lansat „un apel către toate forțele politice democratice” să o semneze.
Moțiunea de cenzură poartă titlul „Democrația – în pericol. Economia – distrusă. Românii – sărăciți. Guvernarea Ciolacu trebuie să se încheie! Nu tot ei!”.
„Moțiunea de cenzură USR e scrisă! Facem un apel către toate forțele politice democratice parlamentare să semneze această moțiune de cenzură, numită «Democrația – în pericol. Economia – distrusă. Românii – sărăciți. Guvernarea Ciolacu trebuie să se încheie! Nu tot ei!»”, a declarat Elena Lasconi, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Liderul USR a transmis un „mesaj special” către PNL.
„Un mesaj special pentru domnul Ciucă și colegii săi din PNL: aveți acum șansa de a arăta tuturor dacă sunteți cu românii sau sunteți cu Ciolacu. Și atenție: nu poți fi și cu românii, și cu PSD în același timp”, a continuat Elena Lasconi.
Ea susține că „Guvernul Ciolacu a adus România într-un moment critic: atacul împotriva economiei – scumpiri, împrumuturi, deficit, atacul împotriva justiției, atacul împotriva democrației – fraudarea alegerilor și eliminarea unui candidat din cursa electorală”.
„De acum înainte nu mai putem merge așa! Foștii noștri parteneri de la PNL spun că rămân la guvernare ca să apere țara de PSD și că vor să se asigure că alegerile vor fi organizate corect. Păi, măi, oameni buni, nu tot ministru PNL era șef la Interne la alegerile precedente, nu tot Greblă era la AEP pe 9 iunie? Ce va fi diferit cu aceiași oameni? Erați la masa Guvernului și la alegerile locale și europarlamentare și nu ați oprit toate mișmașurile dovedite cu acte din secțiile de vot. De ce v-ar crede românii acum?”, a adăugat președinta USR.
„Azilele groazei, tragedia de la Crevedia și multe alte nenorociri s-au întâmplat cu dumneavoastră în Guvern. Cum să vă credem că stați stavilă împotriva abuzurilor PSD? Dragi foști colegi de la PNL, alegerea e foarte simplă. Pe de o parte aveți de ales între a continua această mascaradă alături de Marcel Ciolacu și a rămâne lipiți la conducta cu bani publici, pe de altă parte aveți de ales să serviți în mod real interesul națiunii române. Astfel de momente ne definesc în primul rând ca oameni, și abia după acea ca politicieni. Curaj, domnilor!”, a mai declarat Elena Lasconi.