Elena Lasconi a reacționat duminică pe Facebook, în legătură cu solicitarea președintelui USR, Cătălin Drulă, de a se retrage de pe lista partidului la alegerile europarlamentare, ca urmare a controverselor generate de votul său la referendumul pentru familie.
Ea se declară dispusă să se retragă de pe lista USR pentru europarlamentare, spunând că aşteaptă votul Biroului Naţional în acest sens. „Nu mă agăț de funcții și liste”, a spus ea.
Redăm mai jos postarea Elenei Lasconi:
„Cu ce e compatibilă politica?
După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie.
De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie și un bărbat. Educația și formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii și lupt pentru drepturile lor. Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir și îi susțin. Ei știu asta.
Lecția pe care trebuie să o învățăm în viața asta este iubirea. Mi se pare dureros să știi și să simți cu toată ființa ta că iubești oamenii și să constați că primești înapoi ură. Și pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex.
Cred în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază însă nuanțele.
Acestea fiind zise, eu nu mă agăț de funcții și liste. Pur și simplu muncesc cu drag pentru țara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare.
Atât. Eu îmi continui treaba de primar.
Am intrat în politică pentru a construi. Străzi, școli, spitale, comunități, dar mai ales punți către oameni. Voi continua să fac asta la Câmpulung și în orice moment al vieții mele publice și private”.
Fiica Elenei Lasconi a reacționat dur pe Instagram, duminică, după ce a aflat din presă faptul că mama sa a votat „DA” la referendumul pentru familia tradițională.
Tânăra declară că este dezgustată și anunță că nu o mai susține pe mama sa pentru că „s-a dovedit a fi homofobă„.
Oana Lasconi dezvăluie că durerea este profundă, mai ales că a susținut-o pe mama sa în cariera politică.
”Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. (…) Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiică a ei. (…) Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva niciodată. (…) Mă doare sufletul. Nu susţin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidenţiale, deşi ştiu că este favorita multora. (…) Sufăr foarte mult şi nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creştin şi crezi în legea iubirii, ar trebui să lupţi pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să îşi aleagă calea şi să-şi poată forma o viaţă fericită şi liniştită”, afirmă fiica Elenei Lasconi, plângând.