Sute de mii de oameni participă, marţi seară, la manifestaţii organizate în Piaţa Tahrir din Cairo şi cer demisia preşedintelui islamist Mohamed Morsi.
Armata egipteană avertizează că vor suspenda Constituţia, iar Parlamentul va fi dizolvat în cazul în care preşedintele islamist Mohamed Morsi nu se va conforma solicitărilor cetăţenilor.
Forţele opoziţiei denunţă atitudinea autoritaristă a preşedintelui Mohamed Morsi şi starea economiei, transmite AFP.
Morsi este acuzat că s-a îndepărtat de la obiectivele revoltei soldată cu înlăturarea lui Hosni Mubarak, concentrându-se doar pe atingerea intereselor formaţiunii islamiste Fraţii Musulmani.
Mohamed Morsi a respins ultimatumul de 48 de ore dat de armată pentru onorarea „revendicărilor poporului”, în ciuda avertismentelor opoziţiei şi discuţiilor cu preşedintele american Barack Obama.
Opoziţia egipteană a anunţat că nu va susţine o „lovitură de stat militară”, desemnându-l pe Mohamed ElBaradei reprezentant al „tranziţiei politice”.
Preşedintele Mohamed Morsi s-a întâlnit cu generalul Abdel Fattah al-Sissi, şeful Statului Major al armatei, în încercarea de a dezamorsa criza politică, mai relatează presa egipteană.