Egipt: Șapte membri ai mișcării Frații Musulmani, arestați pentru terorism
Șapte membri ai mișcării islamiste Frații Musulmani au fosr arestați, joi, pentru terorism, informează agenția Mena. Printre persoanele plasate în detenție se află un lider de rang înalt al organizației islamiste.
Miercuri, Guvernul egiptean a catalogat mișcarea Frații Musulmani drept organizație teroristă, atribuindu-i atentatul comis în urmă cu câteva zile la o secţie de poliţie.
Hotărârea a fost anunţată de vicepremierul Hossam Eissa, care a avertizat că susţinătorii şi finanţatorii „organizaţiei teroriste” riscă sancţiuni dure. Guvernul egiptean atribuie organizaţiei Fraţii Musulmani atentatul sinucigaş comis marţi la o secţie de poliţie din Mansura, un atac soldat cu 16 morţi şi peste 100 de răniţi. Mişcarea Fraţii Musulmani a negat orice implicare în atentatul care a fost revendicat de un grup inspirat de reţeaua teroristă Al-Qaida.