Eduard Hellvig: Dacă se va demonstra suspiciunea de incompatibilitate, nu voi mai fi niciodată ministru

Publicat: 15 11. 2012, 14:06

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, joi, că nu mai fi niciodată ministru în cazul în care se va demonstra suspiciunea de incompatibilitate. Acesta a declarat că, dacă justiția va stabili că această suspiciune nu este adevărată, așteaptă demisiile celor care l-au acuzat.

 „Este vorba de suspiciune de incompatibilitate, aşa cum am primit adresa de la ANI. În momentul în care voi avea o decizie definitivă de la justiţie, dacă se va demonstra că am fost incompatibil, eu, Eduard Hellvig, niciodată nu voi mai fi ministru în România, asta garantez“, a precizat ministrul, citat de Adevărul.

Hellvig a fost găsit incompatibil întrucât pe lângă funcţia ministerială a fost şi director la o firmă, angajat ca cercetător în ştiinţe politice în altă societate şi a mai încasat salariu de la o bancă de celule stem.

Acesta a spus că va depune vineri contestație la decizia ANI.

 „Am speranţa să primesc răspunsul cât mai repede, în două săptămâni. Cred că probabil de luni intru în concediu de campanie electorală“, a mai spus el.

Pe 9 noiembrie, prima zi de campanie electorală, ANI a anunţat că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către miniştrii Eduard Raul Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop şi de către secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache.