Edilul suspendat al Iașiului, Gheorghe Nichita, mai vrea un mandat în fruntea primăriei

Edilul suspendat al Iașiului, Gheorghe Nichita, mai vrea un mandat în fruntea primăriei
Foto: B1 TV

Chiar dacă ancheta penală e în plină desfăşurare, după ce şi-a spionat iubita cu ajutorul Poliţiei Locale, edilul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, își pregăteşte deja revenirea în fotoliul de primar. Anunţul l-a făcut la o şedinţă a organizaţiei locale a PSD. Dacă social-democraţii nu îl vor susţine, Nichita este decis să meargă pe liste ca independent, informează B1 TV.

”Deocamdată am interdicţia asta. Asta nu înseamnă că avocaţii nu-şi fac treaba ca să…”, a declarat Gheorghe Nichita după şedinţa de trei ore a social-democraţilor de la Iaşi. Chiar dacă îşi pregăteşte revenirea pe fotoliul de primar, edilul suspendat a spus că nu şi-a revocat autosuspendarea din partid.

”Nu, n-am renunţat şi din cauza asta, pentru că nu vreau sa duc situaţia asta. Când lucrurile vor fi mult mai clare, şi mă refer la suspendarea mea, o să vedem. Este timp pentru toate.”, a spus Nichita.

Potrivit bzi.ro, Nichita mai vrea să câştige un mandat de primar după alegerile de anul viitor. Şi dacă nu va fi susţinut de colegii din PSD, se gândeşte să candideze ca şi independent. Edilul suspendat ar fi vorbit la şedinţă şi despre Mihai Chirică, cel care-i ţine acum locul la primărie. Nichita ar fi vrut ca interimarul să fie Gabriel Sandu şi asta, prin poziţia pe care o ocupă, Chirică s-ar fi expus prea devreme şi a devenit vulnerabil cu un an înaintea alegerilor pentru că şi-a asumat conducerea oraşului.

”Am discutat tot felul de probleme în primul rând a prezentat situația în care se află dânsul, am discutat despre situaţia partidului, deci nu a fost o şedinţă. A fost o întâlnire între vechi colaboratori si viitori colaboratori. Noi putem să ne întâlnim cu orice om care are ceva de spus în partid. Şi dânsul are în continuare de spus un cuvânt în partid. Un lider regional sau chiar naţional, pentru că a fost unul dintre vicepreşedinţii partidului, nu se formează într-o perioadă scurtă”, a declarat Victor Lupu, preşedinte interimar PSD Iaşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)