Andronescu: Îmi e greu să accept războiul român-român, iar ce am văzut pe 10 august asta a însemnat. Nu cred că trebuie să fii la putere cu orice preț, cu prețul acestui război (VIDEO)
Mai mulți lideri PSD i-au solicitat lui Liviu Dragnea, printr-o scrisoare, să demisioneze, scrisoarea urmând a fi analizată la ședința Comitetului Executiv Național ce va avea loc vineri. La mijlocul lunii august, Ecaterina Andronescu făcuse un apel similar. Invitată în studioulB1 TV, aceasta a explicat contextul în care a redactat scrisoarea deschisă. Ea a mai precizat, de asemenea, că a cerut demisia lui Liviu Dragnea și constituirea unui guvern performant.
”Am făcut acea scrisoare după 10 august. Îmi e greu să accept războiul român-român, iar ce am văzut eu în noaptea aceea asta a însemnat și nu cred că trebuie să fii la putere cu orice preț, cu prețul acestui război. Atunci, sigur că am scris acea scrisoare.
Există o prevedere statutară care spune că președintele e ales de fiecare membru. Prevederea e menită să dea mai multă stabilitate președintelui, or nu cred că acest lucru e mereu bun pentru partid. Alegerea prin intermediul delegaților cred că e o soluie democratică. Probabil că acesta ar putea fi un subiect de dezbatere, dar nu la CEx, ci la Congres, pentru că Congresul a votat Statutul și democratic e ca tot el să-l schimbe.
PSD a ajuns la guvernare, a făcut niște promisiuni și trebuie să le respecte. Eu n-aș așeza niciodată PSD-ul în față, aș așeza țara. Am promis oamenilor că facem niște lucruri, acele lucruri trebuie duse la îndeplinire. De asta am cerut și eu un guvern performant și cred că PSD poate da un guvern performant. De altfel, aceasta a și fost motivația scrisorii mele, dacă vreți”, a declarat Ecaterina Andronescu, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Scrisoarea deschisă trimisă de Ecaterina Andronescu, în luna august:
”Urgența și dramatismul acestor zile fierbinți de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca țară și ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor și ca cetățean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toți colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toți cei care odată au ocupat asemenea poziții în PSD și la Președintele actual al PSD domnul Liviu Dragnea „să nu dăm foc” țării și PSD-ului.
Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD și în țară nu este în regulă, s-a mers și s-a ajuns totuși prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situații critice.
Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate și să dăm vina pe alții”.