Duşa: Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, a ajuns prim-ministru pe un vot popular. A reparat toate nedreptăţile făcute de Guvernul Boc

Duşa: Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, a ajuns prim-ministru pe un vot popular. A reparat toate nedreptăţile făcute de Guvernul Boc

Mircea Duşa, care este şi ministru al Apărării, consideră că prim-ministrul Victor Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, întrucât a fost ales prin vot popular şi, potrivit Constituţiei, numai Parlamentul poate demite premierul.

„Organizaţia PSD Harghita consideră că domnul Victor Ponta nu are de ce să-şi dea demisia. El a ajuns prim-ministru pe un vot popular, este un premier care a reparat toate nedreptăţile făcute de Guvernul Boc, este prim-ministrul care a adus România într-o situaţie economică deosebită. Sigur că trebuie respectată Constituţia, dar numai Parlamentul poate demite primul-ministru”, a declarat presei Mircea Duşă, care a precizat că afirmaţiile sale sunt făcute în calitate de şef al PSD Harghita, informează Mediafax.

„De altfel, s-a şi depus o moţiune de cenzură şi trebuie să aşteptăm votul Parlamentului, aşa cum sunt prevederile constituţionale şi sunt convins că votul va fi unul de susţinere a Guvernului”, a conchis Mircea Duşa.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`