Drulă (USR): Comisia Europeană a recomandat ridicarea MCV pentru România, la 3 ani după ce a făcut aceeași recomandare pentru Bulgaria. Așa cum spune însă și Comisia, regimul Iohannis nu scapă de monitorizarea europeană
Cătălin Drulă, președintele USR, remarcă faptul că, marți, Comisia Europeană a recomandat ridicarea MCV în cazul României, dar la trei ani după ce a făcut aceeași recomandare pentru Bulgaria.
Drulă atrage atenția că, după cum a transmis chiar Comisia, decidenții de la București, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, nu scapă de monitorizarea europeană, care se va desfășura de acum sub mecanismul aplicabil tuturor celorlalte state UE. Mecanismul condiționează fondurile europene de angajamentele asumate în domeniul justiției.
Mai mult, cele trei Legi ale Justiției, criticate de Comisia de la Veneția, sunt jaloane în PNRR.
Cătălin Drulă, reacție după ce Comisia Europeană a recomandat ridicarea MCV în cazul României
„Comisia Europeană a recomandat azi ridicarea MCV pentru România, la trei ani distanță după ce a făcut aceeași recomandare pentru Bulgaria.
Așa cum spune însă și Comisia, regimul Iohannis nu scapă de monitorizarea europeană. Am putea spune chiar că lucrurile devin mai grave pentru noi cu această guvernare iresponsabilă.
Cele trei legi promulgate pe repede-înainte de Iohannis sunt în continuare sub monitorizare pentru că ele sunt jalon în PNRR.
Vă reamintesc: Comisia de la Veneția NU a dat gir noilor legi ale Justiției, ba dimpotrivă, le-a criticat dur cu privire la graba adoptării, procedura de numire a procurorilor-șefi, înființarea secției noi pentru magistrați și altele”, a scris Drulă, pe Facebook.
Drulă: Fondurile europene sunt condiționate de angajamentele cu privire la reformele din Justiție
Acesta a atras apoi atenția că România nu va scăpa de monitorizarea în cadrul UE, iar acordarea de fonduri europene va depinde de modul în care decidenții de la București vor înțelege să facă reformele din Justiție.
„De altfel, în PNRR sunt incluse jaloane care reprezintă cerințe din MCV. Comisia spune în raport că acestea „sunt esențiale pentru procesul de reformă, cum ar fi reforma sistemului judiciar și cadrele anticorupție”.
Mai mult, indiferent de eventuala ridicare a MCV, statul de drept va continua să fie monitorizat în România prin noul mecanism general aplicabil tuturor statelor membre (Rule of Law).
Iar acest mecanism condiționează fondurile europene de angajamentele cu privire la statul de drept și reformele din Justiție”, a mai scris președintele USR, pe Facebook.