Drulă: „Iohannis a numit mai mulți premieri PSD decât Iliescu. Stabilitatea promisă de PSD – PNL înseamnă băgatul mâinilor până la cot în banul public și conservarea privilegiilor” / Cum și-a justificat Iohannis trădarea electoratului (VIDEO)

Publicat: 13 06. 2023, 14:28
Cătălin Drulă, președintele USR. Foto: usr.ro

Cătălin Drulă, liderul USR, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis a comis cea mai mare trădare, după ce primit milioane de voturi promițând că va ține PSD departe de guvernare, pentru ca acum să numească încă un premier de la PSD – pe Marcel Ciolacu. De altfel, Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri social-democrați decât Ion Iliescu, a mai spus Drulă.

Acesta a acuzat apoi că guvernarea PSD – PNL înseamnă lipsă de reforme și conservarea unui sistem în care doar privilegiații prosperă, un sistem în fruntea căruia s-a pus chiar Iohannis.
Drulă a mai spus că, la anul, românii vor avea de ales între blocul construit în jurul PSD, nereformator și preocupat doar de speciali și clientela de partid, și o construcție de Dreapta, în jurul USR, modernizatoarea și reformistă.

Ce mesaj i-a transmis Drulă lui Iohannis

„Am participat la consultările de la Cotroceni din respect pentru Constituția României, dar și pentru a-i transmite președintelui Iohannis mesajul acelor români pe care nu-i mai ascultă. Acea mare parte a societății românești care-și dorește și și-a dorit modernizarea României, dar a fost păcălită la ultimele alegeri, la care Klaus Iohannis a declarat, cu câteva zile înaint,e că România nu are nicio șansă de modernizare cu PSD la guvernare și că niciodată PSD nu va mai fi numit de Klaus Iohannis.

Iată că azi se întâmplă un record negativ. Iohannis a numit mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu. E un moment rușinos pentru democrația românească, e cea mai mare trădare a intenției electoratului. Electoratul a votat pentru modernizare, nu pentru stagnare, clientelism, speciali și găști de partid.

În 2020 românii au fost minții și amăgiți și acum, fără nicio rușine, i se dă mandat lui Ciolacu pentru a continua stagnarea”, a declarat Drulă.

El a spus apoi ce înseamnă, de fapt, stabilitatea cu care se tot laudă guvernanții: „ Ceea ce numesc fals Iohannis, Ciolacu, Ciucă ”stabilitate” e, de fapt, o stagnare, păstrarea rețelelor vechi de influență, băgatul mâinilor până la cot în banul public, înseamnă pensiilor speciale, privilegii, distrugerea PNRR. Nu se fac reformmele din PNRR, nu se iau banii de acolo, tranșa a doua încă e blocată. România stă pe loc sau chiar dă înapoi cu o guvernare care nu servește decât unui singur interes – interesul găștilor de partid în fruntea cărora s-a pus Iohannis”.

Drulă a mai afirmat că i-a transmis lui Iohannis că avea o alternativă în USR, un partid reformist.

Cum și-a scuzat Iohannis trădarea

„Președintele ne-a transmis că-l va numi pe Marcel Ciolacu, că are deja o opinie formată și că nu consideră că o propunere făcută electoratului înainte de alegeri trebuie neapărat respectă pentru că fiecare parlamentar votează fără un mandat imperativ, de capul lui aici, în Parlament. Deci practic acesta e un mesaj că poți spune orice în campanie și nu contează ce faci după.

E o continuare a acelorași politici care duc România în groapă, duc economia în gard, care înseamnă cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani, rate care s-au dublat o gaură bugetară imensă.

PSD și PNL distrug economia României și ia banii din buzunarul celor care muncesc pentru a hrăni clientela de partid. Iohannis e foarte mulțumit de asta”, a continuat liderul USR.

În 2024, românii au de ales între stagnare (PSD-PNL) și modernizare (USR)

Cătălin Drulă a susținut, în final, că românii vor avea de ales la anul între modernizare și stagnare.

„Ne-a urat succes încercând să schimbăm la anul. Da, o să luăm urarea sta și, în 2024, o să le oferim românilor o alternativă de Dreapta, modernizatoare, reformistă în jurul USR.

Alegerea va fi între construcția în jurul lui Ciolacu și PSD și construcția în jurul USR, care va continua PNRR și modernizarea României, a mai afirmat Cătălin Drulă.